Despre soacre si securisti

Soacrele si securistii sunt doua dintre miturile, sau obsesiile romanilor.

Soacrele, pentru ca exista dintotdeauna si sunt denumite si poame acre, iar securistii pentru ca au existat in mod oficial inainte de ’90, iar acum exista sub acoperire, cati mai traiesc…

Dar orice mit se poate si demitiza, deci am sa incerc sa fac acest lucru.

Incep cu soacrele…deci, nu este obligatoriu ca orice soacra sa fie geloasa pe viitoarea nora. De fapt aceasta atitudine este de-a dreptul prosteasca! Sunt convinsa ca exista si soacre normale, caci daca n-ar fi nu s-ar povesti…

Despre securisti acum: cu multi ani in urma am auzit o poveste frumoasa despre cum erau recrutati securistii prin anii ’50. Intrun cartier marginas al Bucurestiului traia o familie cu mai multi copii, fete si baieti. Ei aveau foarte multi prieteni, unul mai frumos ca altul. Obisnuiau sa se intalneasca seara, sa joace fotbal, sa mearga la dans, sa se dea in leagan, sa spuna povesti, sa-si faca ochi dulci unii altora.

Intro zi Gicu, unul dintre baietii bruneti, inalti, frumosi, cu mustata, a aparut seara imbracat in uniforma de armata…Toata adunarea a ramas blocata cand l-a vazut pe Gicu, fiul coanei Didina atat de falnic in uniforma aceea. Era fara chipiu, ca sa arate mai chipes…Ceilalti tineri au tabarat imediat pe el cu intrebari despre ce si cum, mai ales daca ar putea si ei sa-i urmeze exemplul. Si acesta a fost primul pas. Dupa aceea a inceput sa circule zvonul ca si Geo, Vania, Gelu si Victor s-au inrolat la securitate, iar acestia au povestit ca e bine acolo, dar ca atunci cand vor umbla pe strada in civil, va trebui sa te faci ca nu-i cunosti, pentru ca sunt in misiune. Deci asa erau securistii pe vremea aceea…cei mai frumosi baieti din cartier ajunsesera securisti. Este de la sine inteles ca aveau dosare solide: parintii erau muncitori, oameni simpli, fara averi, nu erau fii sau nepoti de chiaburi, de mosieri, de industriasi…Cei care erau respinsi de la recrutare deveneau dusmani, erau gelosi, se simteau frustrati. Mai tarziu, in anii ’60, ’70, ’80 recrutarile se faceau in licee, in facultati, in fabrici, in uzine, in CAP. Cineva imi povestea ca si printre profesori erau securisti, adica oameni recrutati sa studieze colegii, elevii si sa-si dea cu parerea. Nu toti securistii erau oameni rai. Unii faceau exces de zel, altii ramaneau oameni.

Prin anii ’80 securistii de cariera, colonei, generali isi plasau odraslele in locuri caldute: in ministere, in intreprinderile de comert exterior. Dupa un stagiu scurt, acestia erau plasati pe la ambasadele din strainatate, sau ajungeau repede sefi de serviciu, directori adjuncti, factori de decizie in marile intreprinderi.

In anul 1989 la Liceul Gheorghe Lazar erau clase intregi de copii de securisti. Copiii se mandreau nevoie mare cu statutul lor, cu parintii lor, al caror prestigiu facuse inconjurul liceului. In anul 1990, nici un copil nu se mai mandrea cu statutul lui, uitasera cu totii. Toti parintii devenisera niste oameni simpli, obisnuiti.

Nici copiii de securisti, colonei si generali, care lucrau in comertul exterior  n-au mai suflat un cuvant in 1990 despre parintii lor. S-a sters totul cu buretele, s-a dat totul uitarii. Unii si-au creat propriile afaceri, altii au plecat din tara, altii au intrat in politica.

De altfel, ce rost ar mai avea ca acum, dupa douazeci de ani sa mai vorbim atat despre acest subiect…

(Poate, va urma)

One thought on “Despre soacre si securisti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s