Povesti de povestit

Doamna R. era o persoana placuta la prima vedere. Volubila, nelinistita, cu o permanenta tresarire a pleoapelor. Ne-au invitat la ei din prima seara. Trantea sticla de whisky de pahar, atunci cand punea alcoolul in pahare. Avea o stare de nervozitate permanenta, se uita spre usa, parca astepta sa intre cineva. Ne-a aratat cainele. O namila neagra, cu blana lucioasa, care suferea de cataracta la ambii ochi. Doamna R. era disperata. Sa fii intr-o tara straina, la post, sa ai de tratat un caine de cataracta, sa cauti un veterinar bun, sa dai zeci de telefoane in tara, sa intrebi veterinarul de-acasa ce e de facut, nu-i asa usor. Sotul doamnei R. un tip brunet, un om fin, chiar prea timid dupa parerea mea pentru un atasat comercial, incerca sa ne explice ca se descurca destul de greu, cheltuielile cu tratarea cainelui sunt destul de mari, doamna R. este tot timpul suparata, nu-i arde de nimic altceva. Intr-o zi au hotarat sa mergem sa vedem muntele, nici nu stiam ca pe acea insula exista si munte.
Am plecat intr-o dimineata de vara cu Mazda cea verde. Cainele statea in spate la picioarele noastre, sau pe scaun, dar ar fi preferat sa stea langa doamna R. in fata, asa ca a fost foarte agitat tot drumul spre munte. Pe serpentine, cu cainele agitat intre noi, credeam ca nu se mai sfarseste drumul. Imi parea rau ca nu m-am urcat in masina la Andreas. Era cam ciudata nevasta lui, dar nu cred ca m-ar fi innebunit atat de tare cum a facut-o cainele doamnei R.
Am oprit la un restaurant pe drum, am stat la o terasa afara, ne-am mai linistit putin, pe urma ne-am continuat drumul. Parcele de pamant rosu, cultivate cu legume, inconjurate de copaci, pentru fixarea pamantului. Am ajuns la munte, am facut fotografii, ne-am plimbat printre copaci si ne-am pregatit de intoarcere. L-am rugat pe Andreas sa ma ia cu ei in masina, pretextand ca avem de discutat afaceri pe drum. A mers, nimeni nu si-a dat seama de stratagema. Imi era mila de doamna R. Dupa un timp am aflat ca i s-a prapadit cainele. A suferit enorm. In acea perioada ne-a invitat familia Scopelitis intr-o seara la masa. Doamna R. a reusit in acea seara sa faca toate gafele posibile care se pot face la o masa de protocol. Si-a varsat cafeaua pe fusta, a comandat un gin cu maslina, nu i-a placut maslina, a vrut una verde, a baut prea mult, a devenit agitata, nu-si gasea locul, s-a transformat totul intr-un cosmar. Am aflat dupa un timp ca au fost chemati in tara. Au fost pusi sa plateasca distrugerea covorului, a mobilei si a masinii Mazda, care fusesera stricate de caine.
I-am vazut dupa multi ani in metrou. Ramasesera frumosi dar erau albi complet la par. Doamna R. avea o figura trista si melancolica. Cred ca imbatranisera brusc de prea multe necazuri.

http://forever-green.org/2008/05/11/poveste-de-povestit/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s