Despre moralitate si bestialitate

De cateva saptamani societatea civila din Romania este foarte implicata in solutionarea unui caz de abuz fizic-viol comis de un grup de sapte barbati asupra unei eleve de 18 ani de la o scoala din Vaslui.

Fata a gresit intr-o zi cand a iesit mai devreme cu o ora de la scoala si astepta autobuzul sa o duca acasa; a avut incredere intr-o cunostinta care a oprit masina si s-a oferit s-o duca la destinatie, avand acelasi drum. Dupa aceea a urmat cosmarul ei, descris cu lux de amanunte in presa, mai nou si la tv.

Ceea ce vreau sa subliniez aici este faptul ca a avea incredere in cineva cunoscut care te invita in masina, sau intr-o casa, se poate transforma intr-un cosmar de multe ori imposibil de evitat, sau ireversibil!

Se intampla atatea faradelegi in ultimul timp asupra fetelor si femeilor, de parca ai impresia ca s-au inmultit bestiile la tot pasul.

Aceasta poveste urata si apasatoare nu este finalizata deocamdata: fata este traumatizata, hartuita si amenintata, iar cei sapte tineri sunt in libertate…

Fata de a opta aruncata pe geam din clasa

Doi colegi au aruncat-o pe geam, pur si simplu, de la geamul clasei, de la parter ce-i drept. Fata si-a fracturat mana foarte grav si va avea nevoie de operatie.

Unde ne aflam oare? In jungla, in salbaticie? Unde?

Ce merita cei doi baieti pentru fapta lor oribila?

Prima zi de scoala, pe stil vechi

Scoala incepea dintotdeauna in Romania din 15 Septembrie. Era un fel de data consacrata, care anul acesta a fost schimbata din motive pur calendaristice.

La scoala din cartier fetitele din clasele primare merg imbracate  in „deux-pieces” negru, cu bluzita alba, iar baietii in costum negru cu camasa alba. Copiii sunt foarte sobri si importanti de ceea ce li se-ntampla, dar daca le pui intrebari despre scoala sunt destul de timizi si ingrijorati: doamna invatatoare e prea dura cu ei, clasa a doua va fi mai grea si alte ingrijorari de aceeasi natura. Imi place sa-i intalnesc pe strada si sa-i admir. Unii dintre copii sunt foarte maturi de mici, iar sinceritatea lor ma incanta si ingrijoreaza in acelasi timp. Nu-mi place sa pun intrebari indiscrete, dar ei simt nevoia sa comunice si ar fi in stare sa-mi povesteasca tot ce li se intampla in viata…

Anul acesta s-a mai intamplat un miracol in fata blocului: copiii ies sa joace sotronul, sau sa alerge in gradina de vis-a-vis. Chiar si de-a-v-ati-ascunselea s-au jucat intro seara…credeam ca au uitat cu totul cum este sa alerge pe-afara.

Oare se reinstaleaza normalitatea in lumea care ne-nconjoara?

Nu stiu…